Categories
Starea Ideilor

Eco-autoritarism

În 1793, filosoful David Hume scria că guvernele au apărut ca urmare a faptului că oamenii sunt egoiști și că se gândesc doar la nevoile lor pe termen scurt. Așa că e nevoie de instituții guvernamentale care să tempereze aceste dorințe impulsive ale oamenilor și care, în schimb, să se îngrijească de nevoile pe termen lung ale societăților. Uitându-ne acum înapoi, imaginea descrisă de Hume pare ideală, dar departe de realitate. Politicienii și întregul sistem politic reprezintă mai degrabă o cauză a gândirii pe termen scurt, nicidecum o soluție.

„Prezenteism politic” se numește această înclinație de a pune pe primul loc interesele politice pe termen scurt, precum obținerea de voturi. Una dintre cauzele prezenteismului politic este faptul că democrațiile reprezentative ignoră în mod sistematic interesele generațiilor viitoare. De exemplu, întrebat de ce s-a opus planurilor Uniunii Europene pentru a obține neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, prim ministrul Cehiei a răspuns așa: „De ce să decidem cu 31 de ani înainte ce se va întâmpla în 2050?”.

Însă cele mai mari probleme cu care ne confruntăm azi au nevoie tocmai de acest gen de gândire pe termen lung. În plus, cele mai mari probleme cu care ne confruntăm azi au nevoie de soluții globale.

Oamenilor din viitor nu le este garantat vreun drept în deciziile luate astăzi, dar care vor avea efecte în viitor. La fel cum nevoile multor tineri, în special a celor care încă nu au vârsta necesară ca să își exercite dreptul de a vota, sunt ignorate în procesele decizionale. De exemplu, în cadrul referendumului pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, oamenii de peste 65 de ani au avut un impact mai mare asupra acestei decizii decât au avut cei de sub 25. Consecințele acestei decizii, însă, vor fi resimțite mai mult de aceștia din urmă.

Efectele gândirii pe termen scurt au devenit atât de acute, încât tot mai mulți oameni au început în ultimii ani să își manifeste preferința pentru un regim mai degrabă autoritar, care să impună măsurile necesare în fața crizei climatice prin care trecem.

Mai multe sondaje în țări din Europa în 2020, arătau că în vremuri de criză, europenii susțin măsuri radicale. Una dintre ele era aceea a unui venit de bază universal. Însă cu o susținere aproape la fel de mare se remarca încrederea plasată de tineri în statele autoritare mai degrabă decât în cele democratice atunci când vine vorba de soluționarea crizei climatice. Acest curent se numește autoritarism ecologic sau „eco-autoritarism”.

Ideea eco-autoritarismului nu este una nouă, dar a reapărut în discuții în ultimii ani. Susținătorii ei resping ideea economiei planificate, dar susțin totuși nevoia ca guvernele să aibă puterea de a interveni în activitățile personale și economice ale cetățenilor.

Schimbările climatice sunt atât de severe încât s-ar putea „să fie nevoie să punem pauză democrației o perioadă”, spunea cercetătorul James Lovelock, susținător al eco-autoritarismului. Lovelock este autorul Teoriei Gaia, care spune că Pământul are grijă să își păstreze toate ecosistemele în echilibru, într-o inginerie perfectă, care asigură condițiile existenței vieții pe planetă.

Tot acest echilibru complex este deteriorat, însă, de acțiunile noastre. Iar tendința celor ce susțin eco-autoritarismul este să creadă că aceste acțiuni nu pot fi oprite prin pârghiile pe care le are democrația, pentru că oamenilor nu le pasă de efectele colective pe termen lung, ci sunt motivați doar de câștigurile individuale pe termen scurt. Această opinie evocă motivele expuse de filosoful David Hume pentru apariția guvernelor. O astfel de gândire presupune că, chiar și atunci când unor oameni educați și informați li se prezintă acțiunile necesare pentru a evita un dezastru climatic și efectele în lipsa unor astfel de acțiuni, le va fi oricum greu să le asimileze și să le aplice într-un sistem democratic.

Însă studiile și sondajele arată contrariul. Există o preocupare sporită a oamenilor cu privire la criza climatică. Germania, de exemplu, este acum guvernată de o alianță progresistă, formată din Social-Democrați, Verzi și Liberali. Alegerile au fost numite „alegeri climatice”, pentru că au venit pe fondul unei preocupări intense a votanților cu privire la lumea naturală.

Totuși, această preocupare este completată de neîncredere sporită în guverne și în decidenții politici, și de frustrare cu privire la lipsa de acțiune decisivă pentru a transforma prioritățile declarative în acțiune. Cei mai mulți dintre susținătorii eco-autoritarismului se uită înspre China sau Singapore după modele.

Însă autoritarismul de orice fel, inclusiv cel ce are considerente ecologice la bază, este respins de academicieni și de experți în politici publice, din motive evidente mai ales în această perioadă. La o inspecție mai atentă, nu există dovezi clare care să arate că autocrațiile ar avea rezultate mai bune decât democrațiile atunci când vine vorba de politici publice pe termen lung în domeniul acțiunilor climatice.

„E posibil ca problema să fie, de fapt, nu prea multă democrație, ci prea puțină?”, se întreabă Rebecca Willis, autoarea cărții Too Hot to Handle? The Democratic Challenge of Climate Change. Poate că oamenii chiar pot să facă alegeri complicate dacă au dovezile și influența de care au nevoie. Și poate că un dialog mai însemnat între cetățeni, experți și reprezentați ai guvernelor ar avea rezultate mai bune.

Dar îmbunătățirea democrației astfel încât să atingă mai bine obiectivele climatice nu înseamnă doar mai mult dialog cu oamenii, ci poate și mai puțin dialog cu cei ce au un interes economic aparte în a păstra lucrurile neschimbate.

„Democrația e un privilegiu și cu toții avem responsabilitatea de a o apăra”, spunea Garry Kasparov într-un interviu pentru CNN anul trecut. „Astăzi, putem fi generația care reînnoiește democrația sau o pierde pentru totdeauna”.


Acest material a apărut prima dată în rubrica Starea Ideilor din newsletter-ul săptămânal Starea Nației.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *