Scriu aici despre ideile care ar putea schimba felul în care arată societățile în care trăim.
Întreaga noastră istorie este de fapt un șir de idei. Idei cărora le-am dat curs sau nu. Idei pe care le-am acceptat sau pe care le-am respins. Societățile și felul în care trăim sunt modelate de ideile care sunt acceptabile la un anumit moment în timp. Modele economice, politici publice, legi, tehnologie – toate sunt modelate de ceea ce credem cei mai mulți, sau cei mai vocali dintre noi, că este moral sau imoral, posibil sau imposibil, frumos sau urât, necesar sau inutil.
Filozoful John Rawls propunea unul dintre cele mai bune experimente, care te pune pe gânduri cu privire la ideile pe care le ai deja formate. Experimentul e de fapt o întrebare și sună cam așa: cum ar arăta societatea pe care tu ai construi-o, dacă nu ai ști nimic despre cine vei fi tu în acea societate?
Care ar fi structurile de bază ale societății și principiile pe care le-ai construi, dacă nu ai ști în ce familie urmează să te naști, ce posibilități materiale are familia ta, ce gen sau etnie o să ai, ce abilități, dizabilități sau preferințe?