Consensul de la Washington este numele dat unei colecții de idei despre globalizare și piața liberă, care a apărut în urmă cu mai mult de 3 decenii. Consensul promovează idei precum: minimizarea rolului statului în economie oriunde este posibil; privatizarea companiilor de stat; dereglementarea; evitarea deficitelor mari; reforma fiscală în sensul lărgirii bazei de impunere mai degrabă decât creșterea taxelor; liberalizarea comerțului; eliminarea cât mai multor restricții care ar putea sta în calea schimbului de mărfuri.
Timp de zeci de ani, acesta a fost standardul de „gândire corectă”, așa a arătat lentila „normalității” pe care economiștii și consultanții au aplicat-o atunci când au analizat măsurile și politicile publice promovate de state.
Inclusiv țările care fac parte din grupul G7, forumul diplomatic care încă este capabil să seteze agenda politică și economică globală, s-au ghidat în tot acest timp după principiile acestui Consens de la Washington.
Ceva s-a schimbat, însă, anul trecut.
„Pandemia de COVID-19 a expus crăpăturile din politicile și teoria economică convențională, exacerbând inegalitățile și vulnerabilitățile preexistente”, menționează un raport publicat în octombrie anul trecut de Panelul G7 pentru Reziliență Economică. „Principiile orientate spre piața liberă stabilite în Consensul de la Washington au limitat politicile economice, subminând potențialul guvernelor de a lucra în parteneriat cu sectorul privat ca să modeleze economii ce susțin binele comun și valorile noastre colective de democrație. Deși standardele de viață s-a îmbunătățit ca rezultat al integrării economice, încă e nevoie să construim mai bine o nouă normalitate”, continuă raportul. Guvernele ar trebui să pregătească, ca să nu fie nevoite să mai repare atât de mult.
Ca alternativă la principiile stabilite în Consensul de la Washington, panelul propune o serie de recomandări reunite sub numele Consensul de la Cornwall, susținând nevoia unei noi paradigme economice globale. Marile provocări ale vremurilor noastre – pandemiile, criza climatică, explozia inegalității, insecuritatea economică – nu pot fi rezolvate dacă ne bazăm în continuare pe aceleași principii care le-au permis să apară. Grupul propune, printre altele, modificarea radicală a relației dintre sectorul public și cel privat și admite că piețele libere nu pot să ofere de unele singure stabilitatea economică, politică și socială de care avem nevoie în fața acestor crize.
„Eșuăm în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă”, mai arată raportul. „În 2020, aproximativ 71 de milioane de oameni au fost împinși înapoi în sărăcie extremă, reprezentând prima creștere a sărăciei globale din 1998. În mod special, pandemia de COVID-19 a lovit cel mai tare oamenii săraci, iar femeile și copiii au suferit cel mai mult. Veniturile pierdute, protecția socială limitată și creșterea prețurilor i-au făcut inclusiv pe cei ce anterior erau în siguranță, să ajungă acum în risc de sărăcie și foamete. Progresele globale în reducerea muncii prestate de copii vor fi anulate pentru prima dată în 20 de ani.”
Mariana Mazzucato reprezintă Italia în acest panel pentru Reziliență Economică. Mazzucato a conturat în cartea Mission Economy ideea transformării provocărilor cu care omenirea se confruntă în prezent în „misiuni”. Misiuni capabile să strângă în jurul lor statul, mediul privat, societatea civilă, academicieni. Mazzucato susține că guvernele trebuie să înceteze să mai fie simple organisme care repară greșelile pieței și să se transforme în organisme capabile să colaboreze cu mediul privat.
Una dintre cele mai mare schimbări de perspectivă a acestui nou consens este această idee propusă de Mariana Mazzucato: ideea că guvernele trebuie să aibă un rol critic în modelarea economiilor, nu doar în repararea eșecurilor pieței. Iar una dintre cele mai importante recomandări din raport este aceea ca guvernele să se concentreze mai mult pe progresele socio-economice și nu pe creșterea produsului intern brut.
Constatările Panelului G7 de Reziliență Economică au venit la scurt timp după ce Comisia Europeană a pus în discuție oportunitatea revenirii din 2023 la pragurile de deficit și datorie publică prevăzute în Pactul de Stabilitate și Creștere, care sunt suspendate deocamdată în contextul pandemiei. Este vorba, despre regulile care impun țărilor membre ale Uniunii Europene să păstreze deficitul sub 3% din PIB și datoria sub 60% din PIB. „Pactul de Stabilitate și Creștere a funcționat mai bine decât mulți au reușit să prevadă. Dar lumea este un loc complet diferit astăzi. Multe dintre lucrurile care erau potrivite în anii 1980 nu mai sunt neapărat relevante în contextul economic de astăzi”, declara într-un interviu recent, publicat pe pagina Comisiei Europene, Klaus Regling, unul dintre oamenii care au negociat tocmai regulile pactului.
Între timp, Comisia Europeană a și decis continuarea suspendării acestor reguli și în 2023.
Și raportul publicat de Panelul G7 menționează „atenția istorică acordată reducerii datoriilor publice”, care, dacă se petrece fără o gândire pe termen lung, poate de fapt chiar să crească raportul dintre datorie și PIB. Asta se poate întâmpla dacă în încercarea de a reduce datoria, statele renunță la investiții în oameni, precum cele din educație.
Întâlnirile și deciziile G7 ar putea fi văzute mai degrabă ca niște simboluri, fără prea mare aplicabilitate în practică. Chiar și așa, Consensul de la Cornwall e un simbol important care arată că felul în care am ales să ne organizăm în prezent nu este singurul mod posibil.
Acest material a apărut prima dată în rubrica Starea Ideilor din newsletter-ul săptămânal Starea Nației.