Categories
Starea Ideilor

Am „umanizat” războiul. Acum îl putem aboli cu totul?

Felul în care se poartă războaie s-a schimbat de-a lungul timpului. Nu doar din perspectiva armelor și tacticilor folosite, ci și din perspectivă morală. Deși pare ciudat, războaiele au și ele reguli. Să spui că războiul a devenit mai uman pare o contradicție în termeni. Dar adevărul e că regulile de război au schimbat una dintre cele mai vechi practici din istorie și au făcut-o mai puțin brutală, cel puțin în teorie.

Convenția de la Geneva, semnată în 1949, și toate protocoalele adiționale semnate ulterior conțin cele mai importante reguli care au în vedere limitarea cruzimii războaielor. Sună oarecum paradoxal, dar regulile convenției se asigură că se păstrează un anumit grad de umanitate pe timp de război. Convenția dictează ce se poate și ce nu se poate face într-un război, cu scopul de a proteja oamenii care nu luptă în mod direct, precum civilii, medicii, sau lucrătorii umanitari, și, totodată, de a limita brutalitatea celor care luptă în mod direct, prin impunerea unor limite cu privire la armele și tacticile care pot fi folosite.

Principalele reguli care se aplică azi în conflicte sunt următoarele:

  • Atacurile trebuie îndreptate doar împotriva obiectivelor militare. Distrugerea intenționată a clădirilor, școlilor, caselor, sau a infrastructurii sanitare este considerată crimă de război. Există totuși o excepție: situația în care structuri civile sunt folosite în scopuri militare. În această situație, ținta devine una legitimă.
  • Tortura și tratamentele inumane ale deținuților sunt interzise. Deținuții trebuie să primească apă și mâncare, să fie protejați de violență și să aibă voie să comunice cu familiile lor.
  • Atacul asupra spitalelor și asupra personalului însărcinat cu îngrijirea pacienților este interzis. Cei răniți și cei bolnavi au dreptul să fie îngrijiți, indiferent de ce parte a conflictului se află.
  • E nevoie să fie asigurate coridoare umanitare pentru civilii care vor să părăsească zonele de război.
  • Accesul la serviciile oferite de organizații umanitare trebuie să fie asigurat. Civilii și chiar și militarii care nu mai luptă au dreptul să primească ajutorul de care au nevoie, fie că e vorba de mâncare, apă sau adăpost. Asta înseamnă că este interzisă blocarea ajutorului umanitar, pe orice cale ar veni el. Înfometarea este o crimă de război.
  • Tacticile și armele folosite în războaie trebuie să fie proporționale cu obținerea obiectivului militar stabilit.

Convenția de la Geneva a fost adoptată ca să prevină repetarea ororilor pe care lumea le-a trăit în timpul celui de al doilea Război Mondial. În ultimii ani, războaiele au devenit mai umane datorită acestei convenții. În teorie, țintele se aleg cu grijă încât să nu vizeze civili. Bombele au o precizie mai mare și au ușurat concentrarea pe țintele militare.

Există reguli care ar trebui să protejeze inclusiv natura de efectele războaielor. Distrugerea naturii este recunoscută de Curtea Penală Internațională ca fiind o crimă de război, chiar dacă există prea puține dovezi că regulile în materie de mediu ar fi respectate pe timp de război.

Convenția de la Geneva e considerată una dintre cele mai mari realizări ale omenirii din ultimul secol și e celebrată pentru viețile salvate. Dar există și oameni care cred că nu prea există, de fapt, motive de bucurie. Faptul că am „îmblânzit” războiul, a redus motivația de a opri războaiele cu totul.

În cartea Humane: How the United States Abandoned Peace and Reinvented Wars, Samuel Moyn se întreabă dacă nu cumva eforturile de a face războiul mai etic, au întărit în cele din urmă ideea de conflict. E posibil ca regulile de a interzice tortura și de a limita victimele civile să fi făcut războaiele mai ușor de pornit? Cu alte cuvinte, Moyn sugerează că atunci când ne concentrăm doar pe crime de război, pierdem din vedere faptul că războiul în sine reprezintă, de fapt, o crimă. Autorul își începe studiul în secolul 19, când fondatorii Crucii Roșii au pornit o campanie de a face războiul mai puțin letal. Prin această campanie, însă, i-au admis în același timp inevitabilitatea. Lev Tolstoi s-a opus vehement eforturilor lor. În opinia lui, războiul trebuia abolit, nu reformat. Ideii lui Tolstoi i s-au alăturat oameni de pe ambele maluri ale Atlanticului. Chiar dacă în secolul ce a urmat a existat o mișcare amplă anti-război, în cele din urmă „am făcut o alegere morală de a pune pe primul loc războiul uman și nu pacea globală”, spune Samuel Moyn. Iar când războiul ne creează aparența că a devenit uman, că respectă regulile, încetăm să ne mai dorim pace globală.

E adevărat că astăzi există mult mai multe obligații de a face războaiele mai puțin brutale. Iar statele aderă la aceste obligații, oricât de permisiv le-ar interpreta până la urmă. Regulile de război expuse în Convenția de la Geneva sunt universal aplicabile. Datorită lor, mai puțini civili își pierd azi viețile în războaie decât în trecut.

Însă, indiferent câte reguli ar respecta, orice război va face lumea un loc mai rău. Există în continuare activiști care cred că, cu o reformă socială potrivită, omenirea ar putea pune capăt pentru totdeauna războaielor. Dar chiar putem să facem asta?

Ne permitem tot ceea ce noi, oamenii, putem să construim, spunea economistul John Maynard Keynes, referindu-se la bani și la economie. E una dintre cele mai interesante idei, dar la care ne gândim mult prea rar din simplul motiv că pare atât de simplă. Există un eseu scris în ultimul an din cel de al doilea Război Mondial, în care Samuel S. Fels, om de afaceri și filantropist, expune o idee la fel de puternică, dar pe care o scăpăm din vedere tot pentru că pare prea simplistă: o lume fără război este posibilă dacă decidem că așa vrem să o construim.

„Aruncă-ți privirea pe prima pagină a ziarului de dimineață sau ascultă știrile din fiecare seară. De aproape 5 ani deja cei mai mulți dintre noi știm sigur că războiul va fi în prim plan, cu orice altceva în plan secund. […] Războiul a început să fie considerat un proces continuu – sau mai degrabă o activitate recurentă, la fel de inevitabilă ca foamea. Uneori e atât de cuprinzător și de crud încât oamenilor simpli le vine greu să înțeleagă că el izvorăște din acțiunea și dorințele altor oameni”, scria Fels în 1944.

Putem aboli războiul este titlul eseului. Autorul susține în 6 pagini această posibilitate, sugerând mai întâi că războiul depinde de ustensilele pe care le are. Adică de arme. „Ceea ce oamenii au inventat, oamenii pot să controleze, dacă vor. Îndepărtează ustensilele agresiunii și, gradual, războiul încetează să mai existe. Fără arme, inteligența noastră va căuta și va găsi modalități pașnice de a rezolva dificultățile care apar între națiuni.”

Fels continuă apoi într-o altă notă și vorbește despre faptul că lumea, așa cum a fost ea descrisă de religii, era una limitată. Geneza ne vorbea despre cerul de deasupra noastră, despre Pământul de sub cer, și despre apele și ființele care îl locuiesc. Dar a fost nevoie ca oamenii să „citească printre rânduri” ca să descopere electricitatea, atomii sau legile gravitației. Chiar dacă ele au fost întotdeauna acolo. „În căutarea noastră pentru metode practice și pozitive de a interzice războiul pe acest Pământ suntem ca oamenii de știință care caută noi moduri în care să își folosească descoperirile.” Petrolul sau electricitatea au existat dintotdeauna, chiar dacă oamenii le-au descoperit mai târziu în existența lor. „Dar gândiți-vă doar cât de vitale sunt acum aceste lucruri pentru omenire. Tot așa, abilitatea de a pune capăt războiului există dintotdeauna.”


Acest material a apărut prima dată în rubrica Starea Ideilor din newsletter-ul săptămânal Starea Nației.

Leave a Reply

Your email address will not be published.