Categories
Starea Ideilor

Paradoxul stabilitate – instabilitate. Pot armele nucleare să mențină pacea?

„Putin a ordonat forțelor de descurajare nucleară să intre în alertă”, au anunțat duminică toate publicațiile. Și brusc toate gândurile specifice cuiva care trăiește în secolul 21 și înțelege toate lucrurile pe care le aveam de rezolvat împreună – cum să facem să reducem inegalitățile dintre oameni, cum să ne protejăm mai bine de viitoare pandemii, cum să rezolvăm criza climatică -, s-au oprit.

Pandemiile și criza climatică sunt riscuri existențiale pe care le aveam deja printre noi. Armele nucleare, care reprezintă și ele riscuri existențiale, nu ne preocupau deocamdată. Știam cu toții că ele există, dar era perfect de înțeles de ce nu acordam prea multă atenție pericolului pe care îl prezintă. Însă asta s-a schimbat pe 28 februarie. 

Așa că în loc să vorbim despre cum îi putem proteja în continuare pe cei vulnerabili în fața unui aparent final al pandemiei sau despre raportul Panelului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice, care a fost asemănat cu „un atlas al suferinței umane”, atenția ni s-a dus înspre a încerca să înțelegem mai bine terminologie nucleară și ce sunt mai exact acele forțe de „descurajare” nucleară.

Mai jos e ce am învățat zilele acestea.

Există în total 9 țări care dețin arme nucleare în 2022. Deși numărul total e mai degrabă un secret național, estimările și informațiile publice care au existat de-a lungul timpului arată că ar exista aproximativ 12.700 de arme nucleare în întreaga lume în prezent, dintre care aproape 6.000 doar în Rusia.

Pare enorm de mult, însă „recordul” de arme nucleare existente pe planetă a fost de 70.300 în anul 1986. Faptul că acest număr a scăzut reprezintă rezultatul unui efort susținut de dezarmare nucleară agreat între state. „Neproliferarea armelor nucleare constituie una dintre dimensiunile esențiale ale păcii și securității naționale. Eforturile comunității internaționale în această direcție începând cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial au culminat cu semnarea la 1 iulie 1968 a Tratatului de Neproliferare Nucleară (NPT), intrat în vigoare la 5 martie 1970. Tratatul a fost semnat și ratificat de 191 de state-părți”, e descris pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe din România.

Principalele prevederi ale tratatului se referă la faptul că statele posesoare de arme nucleare nu au voie să le transfere altui stat sau să încurajeze și să susțină alte state să le dezvolte, iar statele neposesoare de arme nucleare nu au voie să accepte sau să producă arme nucleare. În plus, toate statele părți ale Tratatului se angajează să utilizeze în moduri pașnice energia nucleară.

Dacă înțelegem cu toții cât de mare este pericolul, atunci de ce mai există încă arme nucleare?

Unul dintre răspunsuri e un paradox care spune că amenințarea unui război nuclear păstrează, de fapt, pacea. Se numește „paradoxul stabilitate – instabilitate”. Și oricât de ironic ar părea să spui că armele nucleare păstrează pacea, explicațiile au într-o oarecare măsură sens: teama că într-un conflict convențional cineva va folosi în cele din urmă arme nucleare, scade riscul ca acel conflict să înceapă în primul rând. Un stat care deține arme nucleare „descurajează” în teorie conflictele. De aici denumirea de „forțe de descurajare nucleară”. Stabilitatea convențională și cea nucleară sunt invers proporționale. Adică pe măsură ce posibilitatea unui conflict nuclear scade, riscul unor războaie convenționale crește. Iar pe măsură ce posibilitatea unui conflict nuclear crește, riscul unui război convențional scade. 

Un stat va folosi amenințarea nucleară ca să descurajeze agresiunea militară convențională. Însă descurajarea funcționează doar dacă cel ce amenință este credibil. Cu cât amenințarea e mai credibilă, cu atât efectul de descurajare a conflictelor convenționale e mai eficient. Potențialii adversari devin mai puțin dispuși să atace acel stat care arată că e pregătit să își folosească armele nucleare, iar consecința e că războiul convențional devine mai puțin probabil. Stabilitatea convențională crește pe fondul unei instabilități nucleare.

Urmând aceeași logică, dacă stabilitatea nucleară este crescută, adică dacă posibilitatea ca cineva să folosească o armă nucleară e mică, atunci stabilitatea convențională scade. Dacă amenințările unui stat care deține arme nucleare nu sunt credibile, potențialii adversari vor fi mai dispuși să atace, pentru că știu că un atac convențional nu ar conduce în cele din urmă la o catastrofă. Rezultatul e că riscul războaielor convenționale crește. Instabilitatea convențională crește pe fondul unei stabilități nucleare.

Concluzia acestui paradox e că obținerea unui grad mare de stabilitate nucleară ar putea să nu facă lumea un loc mai bun. Totuși, instabilitatea nucleară are puterea de a distruge civilizația. Cei ce studiază acest paradox spun că rămâne o problemă imposibil de rezolvat. 

Există experți care cred că tocmai armele nucleare deținute de Rusia sunt motivul pentru care un al treilea război mondial nu va începe acum. Această opinie confirmă tocmai paradoxul. Putin se bazează pe teama față de pericolul armelor nucleare ca să continue invazia Ucrainei fără ca alte state să intervină prea mult. Deși Ucraina nu are arme nucleare, ar putea fi apărată de o organizație terță care are, adică de NATO. Putem să fim sau nu de acord cu teoriile expuse în paradox, dar măcar ne dau o idee despre cât de complicată este situația și de ce SUA sau NATO nu vor interveni în felul în care mulți dintre oameni și-ar dori. SUA și Rusia dețin împreună 90% dintre toate armele nucleare existente în lume. Efectele unui conflict direct între două puteri care dețin arme nucleare sunt atât de grave, încât liderii ambelor state ar trebui să îl evite cu orice preț. Nimeni nu câștigă un astfel de război. Războiul nuclear e acel joc în care părțile câștigă doar dacă nu joacă. 

Tocmai din acest motiv, unul dintre cele mai vechi obiective ale Organizației Națiunilor Unite este dezarmarea nucleară la nivel mondial. Ziua de 26 septembrie este Ziua Internațională pentru Eliminarea Totală a Armelor Nucleare. Pentru că indiferent de cât de aplicabil în practică este paradoxul stabilitate – instabilitate (există și cercetători care cred că, de fapt, nu este), lumea întreagă este un loc mult mai nesigur în prezența armelor nucleare.

Poate că oamenii pot fi convinși și altfel să nu pornească o luptă „convențională”, nu doar prin amenințarea unei catastrofe și mai mari. Poate că așa cum am descoperit că omul nu este, de fapt, un „homo economicus” cum îl descrie economia clasică, am putea să ne convingem și că niciun om nu este făcut pentru război și că în condițiile potrivite de libertate economică, psihologică și informațională, va ști întotdeauna cum să îl evite.

A existat o perioadă de aproape 2 decenii în care 10% din energia electrică consumată în SUA a provenit de la focoase nucleare dezafectate din Rusia. Programul început în 1993 s-a numit „Megatons to Megawatts” și a transformat 500 de tone de uraniu din bombe în combustibil nuclear. Procesul prin care uraniul a fost reciclat a eliminat suficient material cât pentru obținerea a 20.000 de focoase nucleare. Programul a fost finalizat în 2013, dar a rămas în istorie ca una dintre cele mai mari reușite diplomatice. Ceea ce ar fi putut omorî oameni, a aprins în schimb becuri. 


Acest material a apărut prima dată în rubrica Starea Ideilor din newsletter-ul săptămânal Starea Nației.

Leave a Reply

Your email address will not be published.