Categories
Starea Ideilor

Despre inteligență și riscuri existențiale

Cele mai mari reușite din istoria omenirii de până acum au apărut datorită inteligenței umane. Abilitățile noastre fizice, observate în mod individual, nu ne ajută întotdeauna. Însă avem o capacitate uimitoare să ne imaginăm lucruri și apoi să le construim împreună – de la apariția focului și a uneltelor, până la vaccinuri și inteligență artificială. Pe măsură ce am acumulat posibilitatea de a stoca toate aceste informații, am creat o fundație de cunoaștere peste care tot adăugăm straturi și care se transformă într-un instrument tot mai puternic.

Faptul că procesul de dezvoltare a vaccinului împotriva SARS-CoV-2 a fost cel mai rapid din istoria vaccinurilor de până acum se datorează în mare parte unui efort imens de cercetare, investiții publice și private fără precedent, toate pe fondul unei incidență globale foarte ridicate a infectării cu acest virus. Dar un factor cheie care i-a ajutat pe cei ce au dezvoltat vaccinul să facă progrese atât de rapide a fost un set de informații și tehnologii în acest domeniu, dezvoltate înainte ca acest nou coronavirus să fie măcar identificat. A existat o fundație peste care oamenii de știință au putut construi rapid.

Așa că în următorii ani, abilitatea noastră de a face lumea un loc mai bun va crește tot mai mult. Însă odată cu ea, crește și abilitatea de a face greșeli dezastruoase. Inteligența poate fi un avantaj și un risc în același timp.

Există o lucrare recentă a cercetătorului Toby Ord, care estimează că dacă ar fi să adunăm toate riscurile naturale la care suntem supuși (ca de exemplu întâlnirile cu asteroizii), avem 1 șansă din 300 ca extincția noastră să se petreacă în decurs de un secol. Când vine vorba de riscurile cauzate de om, lucrurile stau mai rău. Așa că nevoia de a le studia și pe acestea a devenit mult mai urgentă.

Așa a apărut ideea unui nou domeniu de studiu – cel al riscurilor existențiale. Printre instituțiile care studiază acest domeniu se numără ”Future of Humanity Institute”, un centru de cercetare care aparține de Universitatea Oxford, sau ”Center for the Study of Existential Risk” al Universității Cambridge.  Riscurile existențiale sunt descrise ca fiind acele situații care pot cauza extincția speciei umane sau colapsul civilizației.  

Pandemiile, de exemplu, sunt un caz de risc existențial. Dezvoltarea de arme biologice sau nucleare și criza climatică, de asemenea. În timp ce discuțiile există mai pregnant în sfera filozofiei, în viața de zi cu zi, ideea pregătirii pentru un risc existențial nu este neapărat una care să ne preocupe. Și este perfect de înțeles de ce. Nimic din felul în care ne-am organizat societățile nu este de natură să ne facă să înțelegem cât de devreme în dezvoltarea omenirii ne aflăm și cât de multe lucruri se mai pot întâmpla de acum înainte. De la primele unelte pe care oamenii le-au folosit și până la primul zbor spațial a trecut doar o clipă, dacă ne raportăm la scara cosmică a lucrurilor. Ne aflăm abia la primele pagini ale poveștii.

Într-o lucrare publicată în 2002, Nick Bostrom, unul dintre filozofii cunoscuți pentru activitatea în domeniul riscurilor existențiale, argumentează lipsa noastră de interes pentru acest domeniu astfel: ”Nu am evoluat încât să avem mecanisme, nici biologice și nici culturale, care să ne ajute să gestionăm astfel de riscuri. Intuițiile noastre și mecanismele de apărare au fost modelate de experiențele noastre cu riscuri precum animale periculoase, indivizi ostili, mâncare otrăvitoare, accidente de mașină, Cernobîl, erupții de vulcan, cutremure, secete, războaie mondiale, epidemii de gripă, SIDA. Și oricât de tragice ar fi fost aceste evenimente pentru persoanele afectate, din perspectiva umanității ca întreg, ele au fost doar mici valuri pe oceanul imens al vieții. Nu au afectat semnificativ viitorul speciei noastre.”

Mare parte din istoria noastră de până acum nu a fost presărată cu riscuri existențiale semnificative (cel puțin până la detonarea bombei atomice, despre care existau doar presupuneri la acel moment că ar putea declanșa un efect în lanț, care să ”aprindă” întreaga atmosferă). Și chiar dacă ar fi fost, nu era în puterea noastră să facem ceva. Însă există oameni de știință care cred că secolul în care ne aflăm acum este unul special, acela în care pentru prima data o singură specie ține viitorul întregii planete în mâinile sale. Despre criza climatică, care este și ea un risc existențial, se spune că suntem prima generație de pământeni care știe că se confruntă cu riscuri de mediu fără precedent. Totodată, se spune și că suntem și ultima generație care are o șansă considerabilă să schimbe lucrurile.

În aceeași lucrare menționată mai sus, Bostrom identifica o serie de elemente ale felului în care lumea este organizată în prezent, care sporeau șansele ca o pandemie globală să se întâmple și să afecteze o mare parte a populației: felul în care călătorim, felul în care preparăm mâncare, felul în care orașele sunt construite (toate fiind într-o oarecare măsură tot rezultatul inteligenței noastre). Doar că aceste riscuri au rămas în sfera dezbaterilor din cercuri restrânse, niciodată luate în serios ca măsuri de pregătire pentru un potențial risc existențial. Pandemia cu care ne confruntăm acum nu părea o posibilitate reală până când s-a întâmplat.

Iar faptul că în fața unui eveniment atât de uriaș pentru cele mai multe dintre generațiile care trăiesc azi, pandemia de COVID-19, cei mai mulți dintre noi nu au reușit să își schimbe absolut deloc obiceiurile și s-au legat strâns de normalitatea cu care erau familiari, arată cât de greu sunt de modelat comportamentele noastre și de ce schimbarea are loc atât de greu.

Există cercetători care cred că acest secol ar putea fi cel care va transforma sistemele de inteligență artificială. Așa cum stau lucrurile acum, inteligența artificială are scopuri destul de restrânse. Adică tehnologia este construită să adreseze o problemă specifică – recunoaștere vocală, traduceri, sau jocuri – și nu se poate adapta ușor unor noi scopuri ”din mers”. Însă unul dintre cele mai mari țeluri în acest domeniu este tocmai acesta – dezvoltarea unui sistem de inteligență artificială general, care poate învăța și se poate adapta unor provocări variate. Pe măsură ce astfel de sisteme devin tot mai puternice, ele pot ajunge superioare performanțelor umane în multe domenii. Consecințele pot fi benefice, dar pot să apară și riscuri cauzate de accidente sau de folosirea greșită a unor astfel de sisteme.

Așa că felul în care ne asigurăm că se va dezvolta această tehnologie în următorii ani, ar putea fi decisiv pentru specia umană. Dacă pare puțin probabil să se întâmple așa ceva în timpul vieții noastre, amintiți-vă cât de des v-ați fi gândit înaintea pandemiei de COVID-19 că ați putea trece printr-o astfel de perioadă precum cea pe care o traversăm acum.

Ne putem gândi la lucruri și în forma aceasta: dacă crezi că mâine va fi cea mai importantă zi din viața ta, pentru că ai un examen important sau urmează să faci o alegere decisivă pentru viitorul tău, o să depui mai mult efort azi și o să te pregătești pentru ca lucrurile să iasă bine. Dacă în schimb crezi că acea zi decisivă din viața ta se va întâmpla peste câțiva ani, sau nici nu ai idee când ar urma să se întâmple, o să te concentrezi pe cu totul alte priorități azi. Peste toate acestea, se adaugă un sistem economic care răsplătește doar rezultatele vizibile, imediate.

Cei mai mulți dintre noi operăm în scenariul doi, în care prioritățile ne sunt mult mai comune. Dar e bine să știm că există câțiva oameni a căror profesie este să creadă că mâine este cea mai importantă zi și să găsească soluții prin care să salveze specia umană, chiar și în fața propriei inteligențe. De rezultatele lor am putea beneficia cu toții dacă am recunoaște că există această diferență între noi și dacă am fi dispuși să ascultăm măcar ce au de spus. Nu am făcut-o suficient în cazul pandemiei de COVID-19, iar rezultatele sunt evidente. Încă mai avem timp să o facem în ceea ce privește celelalte riscuri existențiale despre care ne avertizează, începând cu criza climatică.

Uitându-ne înapoi, poate părea că SARS-CoV-2 a fost o țintă destul de ușoară, nicidecum un risc existențial. Am avut un vaccin împotriva acestui virus în mai puțin de un an de la momentul în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat în mod oficial că ne aflăm într-o pandemie. Dar asta doar pentru că am avut noroc. Exista deja o fundație construită în zeci de ani de cercetare. Dacă nu acordăm suficientă atenție lucrurilor cu adevărat importante, fundația se șubrezește.

Iar într-o țară care are atât de puține mecanisme prin care să aibă grijă de cetățenii ei, dacă nu avem noi grijă unii de alții, construcția se fisurează cu fiecare om lăsat în urmă.


Acest material a apărut prima dată în rubrica Starea Ideilor din newsletter-ul săptămânal Starea Nației.

Leave a Reply

Your email address will not be published.