Categories
Starea Ideilor

Cum se termină o pandemie?

Încă de acum câteva luni, specialiștii credeau că ceea ce vom percepe ca fiind „finalul” pandemiei va urma aceiași pași ca începutul ei – după ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat că ne aflăm oficial într-o pandemie globală de COVID-19 în martie 2020, fiecare stat, pe rând, în funcție de situația infectărilor la nivel național, a declarat apoi stare de urgență pe teritoriul mărginit de propriile granițe. „Finalul” pandemiei urma să se întâmple la fel, în funcție de situația din fiecare stat.

Și avem deja primele dovezi că așa stau lucrurile. Începând cu 24 februarie, în Marea Britanie, de exemplu, nu mai există nicio obligație legală de a adopta măsuri de prevenire a răspândirii virusului. Din 9 martie, și România a ieșit din starea de alertă. Toate măsurile de protecție au fost eliminate și în cazul nostru, chiar dacă într-un mod mai puțin organizat decât în cazul Marii Britanii, unde pe site-ul guvernului există o serie de recomandări și informații care să ajute oamenii să înțeleagă că riscurile la care ne supunem de acum înainte sunt diferite în funcție de situația individuală în care ne aflăm fiecare.

Eliminarea unor prevederi legale nu afectează sub nicio formă existența virusului. Încetarea restricțiilor de orice fel pe teritoriul unei țări nu înseamnă că virusul nu mai există. Nu înseamnă nici măcar că oameni nu mai mor din cauza lui. Înseamnă doar că trecem într-o altă etapă a pandemiei, cea în care autoritățile au decis că devine strict responsabilitatea noastră cum ne purtăm mai departe. De altfel, întrebat care este motivul pentru care restricțiile au fost ridicate atât de brusc în România, ministrul sănătății nu a avut „un răspuns foarte concret”

Nu e prima dată când la nivel colectiv decidem că mergem mai departe cu un risc pe care îl considerăm ca fiind oarecum „acceptabil”. În fiecare an înainte de pandemie, în România mureau câteva sute de oameni din cauza gripei. Poate că și asta ar fi trebuit să fie prea mult și poate că am fi putut să facem ceva ca să prevenim decesele. De exemplu, am fi putut să facem campanii mai bune pentru vaccinul anti-gripal, să cerem măsuri clare care să ajute oamenii bolnavi să nu meargă în colectivități, să purtăm măști în perioadele cu epidemii de gripă. Însă măștile au fost ceva ce am văzut doar în cabinetele stomatologice și în serialele cu medici chirurgi înainte de pandemie. Era ceva extrem de rar (dacă nu chiar complet inexistent) obiceiul de a purta mască dacă, deși aveam simptome în timpul epidemiilor de gripă, eram nevoiți să mergem în colectivități. Acum, uitându-ne înapoi și având toate informațiile pe care le-am învățat în timpul pandemiei, ar fi fost un gest minor, dar extrem de util. Nu am făcut nimic din toate acestea pentru că, la nivel colectiv, de multe ori chiar și fără să ne dăm seama, am considerat „acceptabil” impactul produs de epidemiile de gripă în societate. 

Chiar dacă nu mai suntem în stare de alertă, va trebui să acceptăm că lumea va fi un loc diferit de acum înainte. Oricât de dur ar suna, normalitatea de dinainte de 2020 nu va mai exista pentru nimeni. Vom trăi cu toții într-o lume în care există o nouă boală, pe lângă cele pe care le cunoșteam deja, care ne poate afecta pe oricare dintre noi. Pe unii, însă, mai mult decât pe alții. 

Restricțiile pe care le-am avut în timpul pandemiei nu au fost confortabile pentru nimeni. Însă în dorința naturală de a renunța cât mai repede la ele și de a merge mai departe, există o categorie de oameni care este complet ignorată: cea a persoanelor vulnerabile în fața infecției. Persoanele care riscă să devină numărul „acceptabil” de cazuri sau chiar și de decese, de la care noi, restul, decidem că mergem mai departe și că renunțăm la toate măsurile colective de protecție.

Ce le datorează societatea celor care sunt vulnerabili în fața infectării cu SARS-CoV-2?, se întreabă jurnalistul Ed Yong într-un articol publicat în The Atlantic. Articol în care clarifică în primul rând că ideea că cei vulnerabili sunt doar oamenii foarte în vârstă și deja izolați de societate este o ficțiune. Realitatea, în schimb, arată că există foarte mulți oameni vulnerabili care aveau o viață personală, socială și profesională la fel de plină ca noi toți înainte de pandemie. Pe lângă acces echitabil la tratamente, toți cei intervievați de Ed Yong au vorbit despre nevoia unor schimbări mari și structurale: standarde de ventilație mai bune în clădiri, acces mai facil la teste și la măști bune, purtarea măștilor măcar în spațiile închise aglomerate, în special atunci când numărul de infecții crește foarte mult și, mai presus de toate, flexibilitate. Flexibilitate în a putea continua să muncească de la distanță, de exemplu. Sau, în cazul elevilor și studenților, flexibilitate de a participa la cursuri de la distanță – măcar în perioadele cu creșteri de cazuri, dacă nu întotdeauna. 

Nici măcar nu ar fi prima dată când în societate au loc schimbări structurale care să adreseze nevoile unor oameni. Avem, de exemplu, rampe de acces sau semafoare cu semnale acustice, care sunt acum o parte normală din felul în care ne desfășurăm viața. Există o serie de schimbări similare, începând cu cele menționate de persoanele vulnerabile intervievate de Ed Yong, schimbări care pot fi normalizate în timp și care pot să adreseze și nevoile persoanelor cu risc crescut de a dezvolta complicații în cazul infectării cu virusul SARS-CoV-2. 

Renunțarea la măsurile colective de protecție impuse de autorități nu face altceva decât să mute toată responsabilitatea pe oameni, la nivel individual. Iar pe de o parte, responsabilitate chiar a devenit mai ușoară, cel puțin în țările dezvoltate. Avem acces la vaccinuri care reduc considerabil riscurile infectării. Avem și acces la tratamente. Însă, pe de altă parte, avem în continuare o responsabilitate mare față de cei pentru care vaccinurile pe care le avem acum nu reprezintă o soluție infailibilă. E vorba despre cei ce au contraindicații la anumite substanțe din vaccin, cei ce nu dezvoltă suficienți anticorpi în urma vaccinării, sau cei ce au boli cronice și, deși vaccinați, au în continuare un risc crescut de a dezvolta complicații dacă se infectează. Există inclusiv persoane pentru care nici tratamentul nu este o soluție (persoane care iau imunosupresoare și care au contraindicații la medicamente care tratează COVID, precum Paxlovid). Pentru toți acești oameni, normalitatea la care noi toți vrem să ne întoarcem nu arată la fel.  

Nimeni nu își dorește o stare de urgență sau de alertă permanentă, ci doar păstrarea unor măsuri care au în centru grija față de oameni. 

E în continuare mult mai sigur să ne întâlnim cu alți oameni afară decât în spații închise. Iar dacă stăm în spații închise, medicii recomandă să ținem o fereastră deschisă pe toată durata întâlnirii. Pe site-ul guvernului Marii Britanii există inclusiv instrucțiuni despre cum se ventilează corect locuințele și chiar și vehiculele. Dacă sunteți în categoria persoanelor vulnerabile, ar trebui să purtați în continuare masca de protecție în spațiile publice, și, oricât de neplăcut ar fi, să rugați persoanele cu care vă întâlniți să poarte și ele mască în prezența voastră. Mai util însă ar fi dacă noi ceilalți, nu am aștepta să fim rugați, ci am face oricum acest mic efort de a avea în continuare grijă unii de alții, neștiind care dintre persoanele cu care împărțim același spațiu e nevoită să riște mult mai mult fiind acolo. 

Să ai o aversiune față de risc sau să fii precaut, nu e același lucru cu a fi panicat sau irațional. Toată lumea își vrea viața de dinainte de pandemie înapoi. Dar înainte de asta, avem nevoie să facem lumea un loc mai sigur pentru persoanele a căror viață va arăta altfel de acum înainte. Altfel vom crea o nouă formă de inegalitate.

Iar dacă argumentul moral pentru care trebuie să avem grijă de alți oameni nu e suficient, există un argument egoist foarte bun. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, vom avea cu toții sistemul imunitar mai slab. Așa că nevoia de a construi o societate în care respectăm nevoilor persoanelor cu imunitate scăzută e ca o pregătire pe care o facem pentru noi, cei care vom fi în viitor. 


Acest material a apărut prima dată în rubrica Starea Ideilor din newsletter-ul săptămânal Starea Nației.


Leave a Reply

Your email address will not be published.