Categories
Starea Ideilor

În loc să facem predicții pentru viitor, mai bine să îl modelăm

Dintre toate obiceiurile pe care oamenii le au de sărbători sau la început de an, există unul care nu afectează nimic în jur. Pentru că nu presupune consum în exces de nimic, nu e gălăgios, nu poluează. E vorba despre ”rezoluțiile” pe care oamenii și le fac, de cele mai multe ori doar în gând, sau scrise pe o foaie de hârtie. Pe lângă rezoluții, mai există și obiceiul de a face predicții cu privire la lucrurile ce se vor întâmpla în anul care începe. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să prevadă viitorul. De exemplu, încă de acum 3.000 de ani, preoții din Egiptul antic se adunau la început de an ca să facă predicții cu privire la nivelul de inundații care urma să fie cauzat de Nil în lunile ce urmau. Dacă apa era clară, Nilul Alb urma să producă inundații minore și culturile ar fi fost slabe. Dacă apa era tulbure, Nilul Albastru ar fi fost responsabil pentru inundații și ar fi furnizat suficientă apă pentru niște culturi bogate.

Nu știm cât de corectă era prognoza inundațiilor Nilului, dar încă păstrăm acest obicei al încercării de a ne uita în viitor. Predicțiile s-au mutat însă în alte domenii: în politică, în economie, în relații internaționale. Și nu e vorba despre a citi viitorul într-un glob de cristal sau în cărți, ci de încercarea de a ne imagina posibile scenarii realiste, bazate pe lucrurile care se întâmplă în lume și pe înțelegerea cu privire la felul în care vor evolua. Predicția viitorului este o abilitate pe care mulți oameni o cultivă în timp, iar unii devin prognosticieni profesioniști.

Însă în ultimii ani predicțiile pentru viitor au devenit tot mai complicate. Filozoful Roman Krznaric spune că, în prezent, predicția viitorului a devenit imposibilă. În opinia lui, această stare este creată de o combinație între mai mulți factori, care au creat o furtună perfectă de incertitudine: ritmul accelerat al dezvoltării tehnologice, viteza tot mai crescută a circulației informațiilor, instabilitatea geo-politică, creșterea nesiguranței locurilor de muncă, volatilitatea piețelor financiare și conexiunea dintre ele, amenințările dezvoltării inteligenței artificiale și a armelor biologice. Toți acești factori indică faptul că ne-am afla într-o eră a viitorului necunoscut și că e aproape imposibil să știm în acest moment cum va arăta lumea în 2050.

Însă viitorul nu se întâmplă pur și simplu. Viitorul se creează cu fiecare dintre acțiunile noastre. Așa că există o idee mai bună decât aceea de a face prognoze. Se numește backcasting în engleză și nu are deocamdată un corespondent în limba română (de altfel, ne lipsesc foarte multe cuvinte în limba română care să descrie curentele de gândire din jurul lumii). Ideea backcasting-ului e următoarea: în loc să facem predicții despre cum va arăta viitorul, am putea mai bine să ne imaginăm viitorul pe care ni-l dorim și apoi să ne gândim cum conectăm prezentul cu acel viitor dorit. Ideea seamănă într-o oarecare măsură cu experimentul de gândire al lui John Rawls, despre care am scris aici, în care ne imaginăm cum ar arăta o societate corectă, fără să știm ce loc am ocupa noi în acea societate. Diferența e că backcasting-ul îndeamnă la acțiune fără să ne țină în spatele unui văl al ignoranței. Cu toate informațiile pe care le știm despre noi și despre cei din jur, putem gândi un plan prin care să ajungem la un viitor pe care ni-l dorim. Întrebarea care stă la baza backcasting-ului este următoarea: Dacă ne dorim să atingem un obiectiv, ce pași trebuie să parcurgem ca să ajungem la el?

Un exemplu ar putea fi acesta: Să zicem că ne imaginăm acel viitor în care niciun om nu mai este nevoit să doarmă pe stradă. Următorul pas logic în sens invers este existența locuințelor sociale. Pentru ca ele să fie construite, e nevoie de materiale de construcții, de utilaje și de oameni care să aibă cunoștințele și abilitățile necesare finalizării construcțiilor. Pentru ca aceste resurse să fie puse în mișcare, e nevoie de bani. Banii pot fi creați sau alocați înspre acest scop prin voință politică, deci prin conceperea unei politici publice în acest sens. Ca să existe o politică publică în acest sens, e nevoie de politicieni care să fie preocupați de locuirea decentă. Pentru ca politicienii să fie preocupați de așa ceva, trebuie să afle că ne dorim un viitor în care nimeni nu mai doarme pe stradă. Ca să afle acest lucru, trebuie să le scriem, să le spunem, să ne asigurăm că mesajul nostru ajunge la ei pe orice cale posibilă. Și de aici începem din aproape în aproape să conectăm viitorul cu prezentul. (Pot exista și alți pași complet diferiți, ideea e să vedem lucrurile din aproape în aproape în sens invers, pornind de la scopul de a elimina lipsa de acces la adăpost.)

Înlocuiți viitorul imaginat mai sus cu orice altă idee și încercați să vedeți care sunt pașii. Pentru că, de fapt, întreaga noastră istorie este doar un șir lung de idei pe care unii dintre noi și le-au imaginat și pe care le-au spus cu voce tare. Idei pe care ceilalți le-au acceptat sau le-au respins. Societățile și felul în care trăim sunt modelate de acele idei care sunt acceptabile la un anumit moment în timp. Modele economice, politici publice, legi, tehnologie, mijloace de transport, toate sunt modelate de ceea ce credem cei mai mulți, sau cei mai vocali dintre noi, că este moral sau imoral, posibil sau imposibil, frumos sau urât, necesar sau inutil.

Iar în ultimii ani, cei mai mulți dintre noi avem idei bune despre cum ar trebui să arate viitorul. Sondaj după sondaj arată că oamenii își doresc lucruri bune nu doar pentru ei, ci și pentru cei din jur și pentru planetă: un venit de bază universal, un salariu minim decent aplicabil în toate statele membre ale Uniunii Europene, mai multă atenție acordată politicilor sociale și celor de pe piața muncii, mai multă grijă acordată politicilor de mediu – sunt doar câteva exemple.

Sunt mult mai mulți oameni care își doresc aceleași lucruri ca noi decât ne imaginăm noi că ar exista. Există această tendință documentată de a presupune că ceilalți sunt diferiți de noi. Toate dovezile arată, de exemplu, că întrebați dacă ar continua să muncească având un venit de bază necondiționat, aproape toți oamenii răspund pozitiv. Întrebați însă ce cred că ar face alți oameni, răspunsul este negativ. O altă cercetare recentă arată că cei mai mulți dintre oameni nu își doresc o întoarcere la ”normalitatea” de dinainte de pandemie, ci un viitor mai bun, cu o lume mai corectă și mai prietenoasă cu mediul. Întrebați însă ce cred că își doresc ceilalți, răspunsul este diferit: oamenii cred că ceilalți își doresc întoarcerea la normalitatea de dinainte. Această divergență între ceea ce oamenii își doresc și ceea ce își imaginează că își doresc ceilalți se numește ”ignoranță pluralistă”. Acest tip de ignoranță descrie orice situație în care oamenii care compun de fapt o majoritate au senzația că sunt în minoritate. În timp, asta conduce la schimbarea atitudinii față de o problemă înspre atitudinea care este considerată (în mod eronat) a fi norma. Și nu e deloc greu să ne identificăm acest comportament. De câte ori într-un grup de prieteni ați spus cu voce tare că nu sunteți de acord cu o idee care părea că e agreată de toată lumea? Poate dacă am face asta mai des, ne-am găsi mai repede unii pe alții și am putea începe să construim acel viitor bun pe care ni-l dorim.

Știința ne spune că deocamdată nu putem călători nici în trecut, nici în viitor. Așa că rămânem în prezent, cu amintiri și cu predicții. Însă imaginația noastră cu privire la cum vor sta lucrurile în viitor, va modela ceea ce se întâmplă. ”Eliberează-ți imaginația. Modelează viitorul.” – sunt ultimele două propoziții din ultima carte scrisă de Stephen Hawking. Și poate că asta e, de fapt, singura cale prin care putem călători în timp, acțiune despre care și Hawking declara că este imposibilă. Dar e posibil să călătorim cu mintea în viitor, să ne imaginăm cum ar putea arăta lucrurile și apoi să ne întoarcem aici, în prezent, și să le construim. Și poate că ajută acestui scop dacă pe lista de rezoluții de anul acesta trecem și curajul de a spune cu voce tare ce credem, ce ne dorim și ce ne imaginăm. 


Acest material a apărut prima dată în rubrica Starea Ideilor din newsletter-ul săptămânal Starea Nației.

Leave a Reply

Your email address will not be published.