„Întotdeauna am simțit că totul este interconectat, dar devine imposibil de negat când vezi planeta din spațiu. Cred că mi s-a schimbat felul în care definesc ceea ce înseamnă acasă. Acasă cuprinde acum întreaga planetă. Când am aterizat pe Pământ după misiunea de 6 luni în spațiu, m-am gândit că sunt acasă. Interesant e că mă aflam de fapt în Kazahstan”
”Avem o conexiune cu Pământul, este casa noastră. Nu știu cum ai putea să te întorci din spațiu și să nu te fi schimbat într-un fel.”
”Dezvolți o conștiință globală instantanee, o orientare către oameni, o intensă dezamăgire față de starea lumii și o pornire să faci ceva în legătură cu asta. De acolo de pe Lună, politica este așa de insignifiantă.”
Citatele de mai sus aparțin lui Ron Garan, Nicole Stott și Edgar Mitchell, câțiva dintre astronauții care au văzut Pământul din spațiu. Sentimentele și emoțiile pe care le descriu ei au fost reunite de scriitorul Frank White sub conceptul care a primit numele de ”the overview effect” (efectul perspectivei de ansamblu, în română).
Doar câteva sute de oameni au ajuns în spațiu. Limita de la care se termină spațiul aerian și începe cel cosmic este recunoscută diferit de state sau de agențiile spațiale, așa că numărul de călători în spațiu variază odată cu ea. Însă limitele pe care ni le permitem la nivel individual ca să simțim emoție nu pot fi standardizate. Așa că indiferent de numărul de kilometri parcurși, toți cei ce au avut ocazia să se uite înapoi înspre planetă au avut acest overview effect și au descris sentimentul de profundă uimire, emoție, și în cele din urmă urgență de a avea mai multă grijă de ”casa noastră”.
În 1961, când Yuri Gagarin devenea primul om care călătorea în spațiu, așteptarea era ca la întoarcerea lui pe Pământ să vorbească despre propaganda pro-Uniunea Sovietică. Însă el s-a adresat tuturor oamenilor și a vorbit despre frumusețea Pământului și despre nevoia de a ne proteja planeta.
Imaginea astronauților este una aproape mitică în conștiința oamenilor care locuiesc în statele cu programe spațiale dezvoltate. Așa că în iulie 2021, când Jeff Bezos a călătorit în spațiu, se vorbea despre cum această imagine idilică a astronauților din SUA se va transforma acum într-una sinonimă doar cu bogăția, iar călătoria în spațiu va deveni un lux, nu un motiv de uimire în fața progresului omenirii.
Însă la întoarcerea pe Pământ, și Bezos a vorbit despre fragilitatea atmosferei: ”una e să recunoști asta la nivel intelectual. Dar e cu totul altceva să vezi cu ochii tăi cât de fragilă este cu adevărat. Aceasta este singura planetă bună din sistemul solar și trebuie să avem grijă de ea. Și când mergi în spațiu și vezi cât de fragilă e, o să vrei să ai și mai multă grijă”.
Pe 13 octombrie 2021, William Shatner, Captain Kirk din Star Trek, a devenit cea mai în vârstă persoană care a călătorit în spațiu, la 90 de ani. ”Toată lumea trebuie să vadă asta. E incredibil. Aerul, care ne ține pe toți în viață este mai subțire decât pielea. Ar fi așa de important dacă toate lumea ar ajunge să aibă experiența asta într-un fel sau altul”, a spus el.
Există un curent de gândire care blamează ambițiile spațiale, atât timp cât problemele terestre rămân nerezolvate. (În anii 60 și 70, și misiunile către Lună au fost uneori criticate ca fiind o risipă de bani.) Ca răspuns la acest curent, există și ideea că tocmai părăsind Pământul dobândim o înțelegere mai profundă asupra noastră ca specie, a planetei și a ecosistemului, care ne poate face să avem mai multă grijă de lucrurile pe care le avem aici. ”Am străbătut tot drumul până la Lună și totuși cel mai important lucru pe care îl vedem este casa noastră”, spunea astronautul William Anders, membru al echipajului Apollo 8, prima misiune cu echipaj uman care a călătorit înspre Lună.
În jurul acestei idei au fost construite proiecte precum cele ale ”The Overview Institute” sau ”The Center for Planetary Identity”, care studiază, inclusiv cu ajutorul realității virtuale, dacă the overview effect poate produce modificări de comportament durabile aici, pe Pământ. Rezultatele arată că cel puțin experiența în sine poate fi reprodusă. Ceea ce determină sentimentele descrise de astronauți este uimirea. Iar uimirea apare când suntem copleșiți de dimensiunile unei imagini ce necesită o adaptare cognitivă, pentru că e greu ca mintea noastră să o asimileze pe loc – ca de exemplu, întinderea mării văzută pentru prima dată dintr-un punct cu o altitudine mai mare, după ce ani la rând ai văzut-o doar de pe plajă.
Sentimentul de uimire funcționează ca un fel de buton de resetare, în care oamenii se simt parte a unui întreg mai mare. Pentru mulți dintre noi, aceleași sentimente apar și atunci când ajungem în vârful unui munte; când în timpul unui concert, publicul cântă la unison aceleași versuri; sau chiar și când vedem străzile complet albe acoperite de prima zăpadă înainte să fie curățată. Însă aceste sentimente pot să apară chiar și fără să luăm parte în mod direct la aceste momente, atunci când vedem imagini din spațiu, de exemplu.
Suntem 8 miliarde de oameni pe planetă. Doar 24 dintre noi au ajuns vreodată pe Lună. Pozele făcute în acele călătorii sunt deocamdată singurele fotografii făcute de oameni în care Pământul poate fi văzut întreg. Din 1972, nimeni nu a mai părăsit orbita joasă a Pământului. Însă de peste 20 de ani deja, Stația Spațială Internațională este ocupată permanent de oameni, la o distanță de 400 de km ”deasupra” planetei noastre (adică aproape cât un drum București – Hunedoara). Astronauții de la bordul stației văd 16 răsărituri și apusuri în fiecare zi, pentru că stația orbitează Pământul la fiecare 90 de minute. Există milioane de poze făcute planetei noastre de acolo.
Chiar dacă cei mai mulți dintre noi nu vom ajunge prea curând să ne privim cu ochii noștri planeta din spațiu, avem acum aceste imagini și filmări, pe care generațiile dinaintea noastră nici nu și le puteau imagina. Avem poveștile celor care au fost acolo, care ne amintesc că suntem parte din același ecosistem și că trăim pe o singură planetă care ne poartă pe toți constant în aceeași călătorie, prin același spațiu. Și avem fotografia făcută de astronautul William Anders în ajunul Crăciunului din 1968, despre care se spune că este cea mai influentă fotografie de mediu făcută vreodată, pentru că ne arată într-o singură imagine, într-un răsărit de Pământ, că acest micuț punct albastru este deocamdată tot ce avem. Aici, pe acest punctuleț, sunt toți oamenii care ne sunt dragi și toate lucrurile pe care le cunoaștem.
Există o presiune constantă să ne ocupăm de toate lucrurile mărunte din viața de zi cu zi ca și cum toate ar fi de o importanță colosală. Dar uite o idee: opriți-vă din când în când și uitați-vă la imaginile făcute din spațiu. S-ar putea să simțiți măcar o fracțiune din ce descriu toți cei ce au fost acolo.
Acest material a apărut prima dată în rubrica Starea Ideilor din newsletter-ul săptămânal Starea Nației.