Cea mai mare parte din energia pe care o consumăm în prezent la nivel global provine din arderea combustibililor fosili. Însă accesul la energie rămâne în continuare inegal la nivel global. 770 de milioane de oameni de pe glob încă trăiesc fără acces la electricitate, cei mai mulți dintre ei în Africa și Asia. Așa că atunci când vine vorba despre renunțarea la combustibili fosili, ca măsură de atenuarea a schimbărilor climatice, intervine în discuție imposibilitatea țărilor mai puțin dezvoltate de a contribui la acest scop. E nevoie de combustibili fosili ca să diminuăm sărăcia energetică. Cu alte cuvinte, nu putem renunța la combustibili fosili pentru că există o cerere pentru ei. Însă contrar acestei narațiuni, cel mai recent raport publicat de Panelul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice arată că „pentru a-și spori bunăstarea, oamenii cer servicii” și nu energia în sine. Mai concret, „iluminatul și transportul sunt servicii intermediare de care avem nevoie pentru educație, îngrijiri medicale, prepararea mâncării, igienizare, etc., care sunt nevoi de bază ale oamenilor”. Cu alte cuvinte, oamenii nu cer combustibili fosili. Oamenii cer acces la serviciile de care au nevoie în viața de zi cu zi. Iar serviciile ar putea fi oferite în moduri mult mai eficiente, spun autorii raportului.
În plus, raportul mai arată că nevoia de a încălzi sau de a răci un spațiu – cu alte cuvinte cât de multă energie consumăm – nu depinde doar de noi. Depinde în mare parte și de materialele de construcție folosite în spațiile pe care le ocupăm, de design-ul clădirilor, de planificarea urbană, de vegetație, lucruri care sunt de cele mai multe ori complet în afara ariei noastre de influență. Cât de mult ne deplasăm cu mașinile personale depinde de accesul pe care îl avem la magazine, școli, spitale sau locuri de muncă, sau de existența spațiului dedicat pietonilor, bicicletelor sau transportului în comun.
„Deși energia este necesară pentru dezvoltarea oamenilor, pentru că susține accesul la nevoile de bază, o diminuare a consumului de energie sau o trecere către energie verde, dacă e asociată cu menținerea sau îmbunătățirea serviciilor, poate nu doar să asigure o calitate mai bună a mediului, ci să contribuie în mod direct la sporirea bunăstării”, mai arată raportul.
Raportul IPCC arată că tehnologiile și politicile publice necesare pentru renunțarea la combustibili fosili există. Obstacolul, însă, este interesul industriei, care influențează voința politică. „Efectele schimbărilor climatice și unele dintre strategiile de atenuare a lor amenință viabilitatea unor practici de afaceri”, mai arată raportul. Acțiunile concrete sunt deseori amânate sau chiar blocate de interesele de business. „Reclamele și strategiile de construire a unui brand vor încerca să transfere responsabilitatea înspre oameni”.
Toate aceste informații sunt cuprinse în capitolul 5 din raportul IPCC, cu titlul: „Cerere, servicii și aspectele sociale ale atenuării schimbărilor climatice”. E pentru prima dată când o astfel de secțiune apare în rapoartele IPCC. Probabil și din acest motiv, procedura de aprobare a sumarului pentru decidenții politici a fost cea mai îndelungată din istoria de 34 de ani a acestui panel.
Julia Steinberg, una dintre economistele care a contribuit la acest capitol, spune că până acum ideea creșterii economice continue a fost de neatins. „Toată lumea vrea creștere economică, așa că toată lumea vrea creșterea cererii”. (Despre ce înseamnă creșterea economică continuă, ce măsoară și ce nu măsoară produsul intern brut, am mai vorbit aici și aici.) „Nu ne împiedică nimic să ne descurcăm mult mai bine și să folosim mult mai puțin, inclusiv să rezolvăm sărăcia și lipsurile în jurul lumii”, continuă Steinberg.
Declarația ei atinge cele mai sensibile idei ale felului în care e înțeleasă economia. Putem avea bunăstare și diminua sărăcia fără creștere economică continuă? Totodată, putem avea creștere economică continuă și să evităm un dezastru climatic? Sunt întrebările în jurul cărora se scriu sute de cărți, studii, articole și eseuri în ultimii ani.
E adevărat că, în ultimii peste 70 de ani, de la finalul celui de al Doilea Război Mondial, viața s-a schimbat din perspectivă materială. Avem tot mai multe bunuri și servicii pe care le putem accesa și care au ușurat viața multor oameni. Avem internet, avem case încălzite, mașini de spălat, telefoane și aspiratoare inteligente, roboți de bucătărie, și așa mai departe. Toate acestea au venit și pe fondul unei creșteri economice. Cu alte cuvinte, creșterea economică a adus pentru o perioadă de timp bunăstare.
Însă în ciuda progreselor materiale uriașe atribuite creșterii economice și în ciuda diminuării sărăciei în unele zone de pe glob, realitatea este că în continuare mult prea mulți oameni trăiesc în sărăcie extremă. Nu au acces la suficientă mâncare, trăiesc în locuințe improvizate, nu au acces la medicamente și îngrijiri medicale. Cu alte cuvinte, bunăstarea adusă de creșterea economică este inegală.
Teoria economică clasică spune că, dacă ne dorim ca și oamenii care trăiesc acum în sărăcie extremă să depășească această condiție, dacă ne dorim să diminuăm inegalitatea, avem nevoie de și mai multă creștere economică. În același timp, însă, oamenii de știință ne avertizează că activitățile noastre economice organizate în jurul scopului de creștere economică cu orice preț afectează sistemele de susținere a vieții pe Pământ.
Pentru o perioadă de timp, tot impactul ecologic al creșterii noastre economice a putut fi absorbit de planeta noastră. Am depășit, însă, acea perioadă. Nivelul de activitate economică pe care îl susținem acum a destabilizat sistemul ecologic, care e acum în pericol de colaps. Așa că există și economiști care susțin că avem nevoie să „descreștem”, de fapt, economia.
Dar ce se va întâmpla cu oamenii care încă trăiesc în sărăcie dacă „descreștem” economia?
„Fiecare om are dreptul la o viață decentă, la sănătate și la participarea în societate. Aceasta este o provocare grea, care necesită ca în următorul deceniu guvernele să construiască infrastructura prin care să ofere, pentru miliarde de oameni, acces la servicii și bunuri de bază în locuințe confortabile, mâncare hrănitoare și opțiuni de transport. Pentru mult timp, credința a fost că această provocare reprezintă totodată un obstacol în calea participării țărilor sărace la eforturile de atenuare a schimbărilor climatice”, arată raportul IPCC. Cu alte cuvinte, credința a fost că nu poți să dezvolți tot ce ai nevoie pentru o viață decentă și totodată să consumi mai puțină energie. „Totuși, cercetările recente arată că nu este cazul”.
În plus, calculele din 148 de țări arată că, indiferent de cât de mult a crescut în ultimii ani economia, progresele sociale au fost oricum foarte lente. Consumul de resurse, în schimb, a explodat. Un raport publicat în jurnalul Nature Sustainability, condus de mai mulți cercetători de la Universitatea din Leeds, demonstrează faptul că statele depășesc limitele planetare mult mai repede decât reușesc să asigure nevoile de bază ale cetățenilor. Cu alte cuvinte, creșterea economică nu mai aduce bunăstare.
Așa că „grija” pentru oamenii săraci în prezența unei „descreșteri” a economiei este într-o oarecare măsură nejustificată, dacă nu este dublată și de o grijă pentru faptul că nici în prezența creșterii economice lucrurile nu arată bine pentru toată lumea. Economia pe care o avem acum nu este una gândită să fie de la bun început distributivă. În schimb, așa cum stau lucrurile acum, teoria se bazează pe faptul că resursele adunate la vârf se vor revărsa în cele din urmă și înspre cei de jos. Toate datele din ultimii ani arată că nu e deloc așa. Tot ce ajunge la vârf, rămâne acolo.
Un calcul făcut de Oxfam arată că, începând cu 1995, cei mai bogați oameni din lume, reprezentând 1% din populație, au acumulat de 20 de ori mai multă avere decât cei mai săraci 50% dintre oameni. Iar inegalitatea economică în sine crește și ea emisiile de dioxid de carbon, arată raportul IPCC. Inegalitățile sporesc consumul bazat pe nevoia de statut. Adică oamenii își vor dori să cheltuiască mai mult ca să imite standardele de viață ale celor cu venituri mari. Inegalitatea influențează acțiunile în domeniul climei și prin faptul că induce nevoia de a crește orele de muncă pentru a obține venituri mai mari. Mai multă muncă înseamnă o amprentă ecologică mai mare. „Reducerea orelor de muncă este o politică esențială pentru reducerea emisiilor și pentru protecția angajaților”, spun autorii raportului. În plus, „inegalitatea diminuează eforturile de atenuare a schimbărilor climatice prin reducerea coeziunii și cooperării din societate”.
Averile celor mai bogați 10 oameni din lume s-au dublat în timpul pandemiei. Inegalitatea economică din întreaga lume e atât de mare, încât e greu să îi cuprindem magnitudinea. Oxfam dă următorul exemplu: dacă cei mai bogați 10 oameni ar cheltui câte un milion de dolari în fiecare zi, le-ar lua 414 ani ca să își cheltuiască averile cumulate. Sau o imagine mai plastică: dacă cei mai bogați 10 oameni ar sta în vârful bancnotelor de dolari cumulate, ar ajunge la jumătatea distanței dintre Pământ și Lună.
„Aproape jumătate din energia folosită în întreaga lume este consumată de cei mai bogați 10% din oameni”, arată raportul IPCC. „Persoanele bogate contribuie în mod disproporționat la cantitatea de emisii și ar putea să le reducă continuând să trăiască decent și să aibă bunăstare”.
„Societățile echitabile și democratice, care oferă servicii publice de calitate populației au rezultate mai bune de bunăstare la niveluri scăzute de consum de energie”, mai menționează raportul.
Mai presus de orice, acest ultim raport publicat de IPCC arată că nu există un deficit de informații științifice despre schimbările climatice, ci un surplus de oameni care vor să își păstreze puterea economică și politică.
Acest material a apărut prima dată în rubrica Starea Ideilor din newsletter-ul săptămânal Starea Nației.