În 2014, Margaret Atwood a scris o carte ce va rămâne necitită timp de un secol. Titlul ei este ”It’s Scribbler Moon”. Atwood nu își va vedea vreodată această carte publicată, iar noi nu vom ști ce a scris în ea. Cartea va rămâne într-o librărie, iar conținutul ei va fi secret timp de 100 de ani.
Sună trist, nu? E menit să fie așa. Librăria se numește Future Library și este unul dintre proiectele pe care ”rebelii timpului”, așa cum îi numește filozoful Roman Krznaric, le-au construit ca să ne facă să ne gândim la ”cadourile” pe care le lăsăm viitoarelor generații.
Future Library se află în Oslo, Norvegia, într-o zonă împădurită numită Nordmarka. În 2014, când a început proiectul, 1.000 de arbori au fost plantați în această pădure. În fiecare an, câte un autor va lăsa aici o carte. Un secol mai târziu, arborii plantați se vor transforma în hârtia pe care vor fi pentru prima dată publicate cele 100 de cărți.
Nu știm ce vieți vor avea generațiile care vor citi aceste cărți în anul 2114; ce cuvinte se vor mai folosi atunci dintre cele pe care le folosim acum; ce cuvinte noi vor fi apărut între timp. Dar speranța e că acești oameni pentru care sunt păstrate cărțile vor exista, în primul rând. Suntem prima generație de pământeni care știe că se confruntă cu riscuri de mediu fără precedent. Totodată, suntem și ultima generație care are o șansă considerabilă să schimbe lucrurile.
Așa că există o conștientizare fără precedent a importanței gândirii pe termen lung, ca o prioritate a civilizației. În ultimii 25 de ani, sute de rezoluții ale Organizației Națiunilor Unite au menționat în mod explicit bunăstarea generațiilor viitoare.
Însă toate sistemele de adoptare a deciziilor din prezent au o puternică înclinație înspre a favoriza generațiile din prezent. Și e normal să fie așa. Generațiile din viitor nu există, nu le putem cere părerea, nu pot participa la negocieri sau la dezbateri cu privire la politicile publice. În plus, e greu să simți o conexiune cu niște oameni pe care nu îi vei cunoaște niciodată. Să devenim empatici cu privire la viitoarele generații ar putea să fie una dintre cele mai mari provocări morale cu care ne confruntăm.
Toate conceptele referitoare la gândirea pe termen lung sună frumos așezate în cuvinte și dau naștere unor proiecte emoționante precum Future Library. Chiar dacă ideile există în discuțiile purtate în comunitățile de oameni de știință, filozofi, economiști moderni sau activiști, ele rămân totuși la nivel teoretic. Nu avem încă structuri organizatorice sau mentale care să permită aplicații practice în viața de zi cu zi ale unei astfel de gândiri. Suntem în continuare influențați de un întreg sistem economic care funcționează doar pe termen scurt și care ne cere rezultate în același ritm.
Însă există totuși niște exemple care pot sădi semințe pentru un alt fel de viitor. De exemplu, există un principiu folosit în unele locuri din lume în dezbaterile cu privire la politicile publice. Se numește ”principiul celei de-a șaptea generații” și se bazează pe o filozofie care spune că orice decizie luăm azi trebuie să aibă grijă ca lumea să fie sustenabilă pentru următoarele 7 generații din viitor.
Ceva similar au făcut în 2015 locuitorii unui oraș din Japonia, care au participat la o întâlnire în cadrul primăriei, în care erau discutate politicile publice care urmau să modeleze viitorul orașului. Au dezbătut chestiuni de bun simț pentru o comunitate, ca de exemplu: să investim în infrastructură rutieră sau în infrastructura de îngrijire a copiilor? Doar că a existat ceva interesant în această întâlnire. În timp ce jumătate dintre participanți își exprima propriile opinii, cealaltă jumătate a jucat rolul unor oameni din viitor. Mai specific, rolul unor oameni din anul 2060, care ar fi urmat să locuiască în orașul modelat de hotărârile pe care oamenii din prezent le-ar fi luat.
Deloc surprinzător, cei ce își exprimau propriile opinii au susținut măsuri care îmbunătățeau viața pe termen scurt. Însă cei ce jucau rolul generațiilor din viitor au susținut măsuri mult mai radicale, care ar fi fost benefice și pe termen lung. În finalul dezbaterii, mai mult de jumătate dintre măsurile adoptate au fost cele propuse de cei ce exprimau opiniile generației din viitor. Concluzia a fost aceea că atunci când cei afectați de o anumită măsură au un loc la masa dezbaterilor și atunci când au ocazia să își prezinte argumentele, deciziile se pot schimba. Experimentul a pus bazele unei noi mișcări în Japonia, care se numește Future Design, în care deciziile la nivel local se iau ținând cont și de nevoile generațiilor viitoare, iar măsurile propuse au tot mai des o componentă de soluție pe termen lung.
”E important să ne întrebăm cum se vor uita generațiile viitoare la noi și la moștenirea pe care le-o lăsăm” – pare greu de crezut, dar sunt cuvintele unor judecători de la Curtea Supremă din Pakistan, cuprinse într-o hotărâre din aprilie 2021, prin care s-au pronunțat împotriva extinderii unei fabrici de ciment. ”Tragedia este că generațiile de mâine nu sunt aici să conteste acest furt al moștenirii lor. Majoritatea redusă la tăcere a generațiilor viitoare este lăsată fără putere și are nevoie de o voce. Această instanță ar trebui să țină cont de faptul că deciziile ei afectează și drepturile generațiilor viitoare ale acestei țări.
Această instanță și toate instanțele de pe glob au un rol de jucat în reducerea efectelor schimbărilor climatice pentru generația noastră și pentru generațiile care urmează. Prin jurisprudența pe care o lăsăm, trebuie să apărăm generațiile viitoare de furia schimbărilor climatice și să ne pronunțăm tot timpul în favoarea justiției climatice. […]
Pentru copiii noștri și pentru copiii copiilor noștri, și pentru toți cei ce urmează după ei, trebuie să ne iubim râurile și munții și să ne reconectăm cu natura. Pentru noi nu există niciun conflict între protecția mediului și dezvoltare pentru că răspunsul nostru este dezvoltarea sustenabilă. Dezvoltare sustenabilă înseamnă dezvoltare care îndeplinește nevoile generației din prezent fără să compromită posibilitatea generațiilor din viitor de a-și îndeplini la rândul lor nevoile.
Pe cale de consecință, toate pretențiile petentului sunt respinse. Companiei nu îi este permis să crească sau să intensifice capacitatea existentă a fabricii de ciment.”
Suntem mai puțin de 8 miliarde de oameni acum în viață pe planetă. Până la finalul acestui secol vom fi 11 miliarde. Proiecte precum cel al librăriei Future Library sunt menite să ne facă să ne gândim la asta – la faptul că peste zeci și sute de ani vor exista niște oameni aici, în locurile în care suntem noi în prezent. Acești oameni pe care nu îi cunoaștem vor moșteni o parte importantă din ceea ce construim noi acum, din ideile noi pe care le acceptăm, din politicile publice pe care le modificăm, dar și din ceea ce avem grijă să păstrăm nealterat.
Moștenirea poate fi lăsată să se creeze singură, la voia întâmplării. Dar am fi niște strămoși mult mai buni, niște rebeli ai timpului, dacă am deveni ”intenționali” și am decide împreună ce fel de moștenire vrem să lăsăm.
La sfârșit de octombrie începea la Glasgow conferința ONU privind criza climatică (COP26). Dar schimbările nu se întâmplă doar pe scenele conferințelor internaționale. Lucruri mari se pot întâmpla și într-o sală de judecată, și într-o ședință la primărie, și ori de câte ori contribuim fiecare dintre noi la schimbarea ideilor.
Acest material a apărut prima dată în rubrica Starea Ideilor din newsletter-ul săptămânal Starea Nației.